Aflaţi mai multe despre Autorizaţia de călătorie electronică (eTA)

Pentru cetățenii români: regulile de intrare în Canada s-au schimbat

Dacă dețineți un pașaport electronic valabil, puteți călători pe calea aerului către Canada sau tranzitați un aeroport canadian cu o Autorizație electronică de călătorie (eTA) valabilă. În caz contrar, trebuie să obțineți o viză valabilă pentru a călători în Canada.

Cine are nevoie de o Autorizație de călătorie electronică (eTA)?

Obținerea eTA este obligatorie pentru intrarea și călătoria în Canada a cetățenilor români care:

eTA poate fi utilizată numai atunci când călătoriți pentru o vizită, activități de afaceri și turism sau când vă aflați în tranzit printr-un aeroport canadian.

Dacă dețineți un pașaport electronic valabil și ajungeți în Canada cu mașina, cu autobuzul, cu trenul sau pe un vas, inclusiv pe un vas de croazieră, nu aveți nevoie de eTA.

Cetățenii români cu pașaport non-electronic, cum ar fi pașaportul temporar, au nevoie de o viză valabilă pentru a călători și a intra în Canada pentru o ședere de scurtă durată (valabilă până la 6 luni odată) pentru a vizita, afaceri, turism sau în tranzit printr-un aeroport canadian.

Vizualizați cerințele de intrare pentru toate țările.

De ce nu mă pot îmbarca pentru un zbor spre Canada sau mi se interzice intrarea, chiar dacă eTA este valabilă?

O eTA nu garantează că puteți zbura sau intra în Canada

  • Când vă înregistrați pentru zborul spre Canada:
    • În cazul în care Guvernul Canadei are motive să creadă că nu sunteți un vizitator autentic (de exemplu, scopul real al călătoriei dvs. în Canada este acela de a munci sau de a rămâne permanent), va recomanda companiei aeriene să nu vă permită să vă îmbarcați pentru Canada. De asemenea, eTA dvs. poate fi anulată.
    • Dacă apar informații conform cărora sunteți inadmisibil în Canada - de exemplu, dacă ați comis sau ați fost condamnat pentru vreo infracțiune - eTA dvs. poate fi, de asemenea, anulată. Nu vă veți putea îmbarca pentru a zbura în Canada.
    • Decizia finală de îmbarcare a unui pasager care călătorește în Canada revine transportatorului aerian. Eventuale întrebări sau nelămuriri privitoare la biletele de avion pot fi discutate direct cu transportatorul aerian.
  • Când ajungeți în Canada:
    • Un ofițer de de frontieră vă va cere pașaportul și alte documente. Ofițerul va decide dacă sunteți eligibil pentru intrarea în Canada. Persoanelor care nu prezintă documentația corespunzătoare sau nu îndeplinesc cerințele de intrare în Canada le poate fi refuzată intrarea.

Nu deveniți victima unei înșelăciuni

Feriți-vă de agenții de recrutare lipsiți de scrupule care oferă locuri de muncă în Canada: eTA nu vă permite să munciți sau să studiați în Canada.

eTA sau viza sunt eliberate doar pentru sejururi scurte (până la 6 luni odată). Le puteți utiliza numai pentru vizită, călătorie de afaceri sau turism.

Munciți, studiați sau vă stabiliți în Canada în mod corect

De ce am nevoie ca să pot munci sau studia în Canada?

Deținerea unei eTA sau a unei vize nu vă autorizează să munciți sau să studiați în Canada.

În general, dacă doriți să munciți sau să studiați, trebuie să solicitați un permis de muncă sau un permis de studiu înainte de a călători în Canada. În cazul în care permisul dvs. este aprobat, vi se va emite automat o eTA sau o viză, de care aveți nevoie pentru a vă putea îmbarca în zborul pentru Canada.

Ce trebuie să fac pentru a mă stabili în Canada?

Nu puteți călători în Canada cu eTA sau viză pentru a rămâne defintiv acolo.

Puteți suporta consecințe grave dacă faceți declarații false în legătură cu cererea dumneavoastră de eTA sau de viză. Nu doar că vă poate fi interzisă îmbarcarea în zborul pentru Canada, dar vă poate fi interzisă și intrarea în Canada pe o perioada de 5 ani.

Dacă doriți să să vă stabiliți definitiv în Canada, asigurați-vă că urmați procesul corect. Aflați cum puteți emigra în Canada.

Cum pot depune cerere pentru eTA în scopul de a călători în Canada pentru o vizită scurtă, o călătorie de afaceri sau o vacanță?

Depuneți cererea pentru eTA doar pe acest site oficial al guvernului Canadei.

Asigurați-vă că depuneți cererea pentru eTA cât mai repede posibil - înainte de a vă rezerva zborul spre Canada.

Depunerea unei cereri pentru eTA este un proces online simplu, a cărui finalizare durează doar câteva minute. Majoritatea solicitanților obțin aprobarea ETA (prin intermediul unui e-mail) în câteva minute. Cu toate acestea, procesarea anumitor cereri de eTA poate dura câteva zile, dacă vi se solicită documente suplimentare. Este recomandat să obțineți eTA înainte de a rezerva bilete de avion pentru Canada. O eTA costă 7 $ canadieni. Fiecare cerere trebuie depusă și plătită individual.

Pentru a finaliza cererea, veți avea nevoie de un pașaport, de un card de credit, precum și de o adresă de e-mail. De asemenea, trebuie să răspundeți la câteva întrebări.

Evitați această greșeală frecventă atunci când depuneți o cerere pentru eTA

Dacă introduceți numărul de pașaport greșit pe formularul eTA, nu veți putea să vă îmbarcați în Canada

Utilizați ghidul de asistență eTA (PDF, 1.65 Mo) și urmați instrucțiunile pentru a introduce corect numărul pașaportului.

Introduceți numărul care se află în partea superioară a paginii de pașaport, cea cu informațiile personale și poza posesorului.

Asigurați-vă că numărul de pașaport este corect

Evitați neplăcerile la aeroport: după aprobarea eTA, verificați dacă numărul de pașaport din e-mailul de aprobare al unei eTA este identic cu numărul din pașaport. Dacă nu sunt identice, trebuie să depuneți o nouă cerere pentru eTA.

Ce trebuie sa aveti cu dumneavoastră la aeroport

Când autorizația eTA este aprobată, ea va fi asociată electronic cu pașaportul utilizat pentru depunerea cererii. Trebuie să prezentați acest pașaport când efectuați check-in-ul pentru zborul dvs. în Canada.

Personalul companiei aeriene va verifica pașaportul pentru a confirma că aveți eTA valabil. Dacă nu aveți eTA, nu vă veți putea îmbarca la bordul cursei aeriene.

Depuneți o cerere pentru a obține eTA

Page details

Date modified: